Euro, la maximul tuturor timpurilor. La cât va ajunge cursul de schimb până de Crăciun

Euro, la maximul tuturor timpurilor. La cât va ajunge cursul de schimb până de Crăciun
Publicat: 21/11/2017, 17:09

Imediat după afișarea cotației oficiale, respectiv în jurul orei 13.15, euro a mai urcat până la un alt maxim, de 4,66 lei, după care s-a întors în intervalul 4,640-4,656 lei, tendința fiind de calmare a speculațiilor, arată graficele pieței valutare interbancare.

Euro a mai avut maxime istorice în cursul lunii noiembrie, cea mai ridicată cotație fiind de 4,6495 lei, consemnată pe 13 noiembrie.

Anterior, doar pe 3 august 2012 a mai fost atins un nivel apropiat, de 4,6481 lei/euro, iar pe 24 iulie 2012 era cotat la 4,6397 lei/euro. Valorile înregistrate anul acesta pe 9 și 10 noiembrie 2017 reprezintă următoarele cele mai scăzute, de 4,6279 lei/euro, respectiv de 4,6390 lei/euro.

Deprecierea monedei naționale până peste pragul de 4,6 lei/euro a venit atât pe fondul incertitudinilor fiscale, cât și al mesajului de relaxare a abordării față de cursul de schimb, transmis de banca centrală, apreciază analiștii financiari.

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat că, spre deosebire de monedele țărilor vecine, leul românesc are o tendință de depreciere care este de durată mai mare, iar presiunea pe depreciere vine din deteriorarea balanței comerciale.

Deficitele economiei și tensiunile din plan politic împing în sus cursul valutar, iar dacă „surprizele politice” vor continua am putea vedea euro la peste 4,7 lei în luna decembrie, până spre Crăciun, a declarat marți, pentru MEDIAFAX, analistul financiar Claudiu Cazacu.

În Parlament a fost citită, luni, o moțiune de cenzură care va fi supusă votului săptămâna viitoare, iar pe acest fond cursul euro a urcat peste pragul istoric de 4,65 lei.

„Estimarea noastră este că euro va evolua în viitorul apropiat, de exemplu în luna decembrie, pe palierul 4,6-4,7 lei, având în vedere elementele de fundament cum sunt deficitul bugetar și deficitul balanței comerciale. Dar dacă se vor adăuga peste acești factori și surprizele politice, atunci euro ar putea trece de 4,7 lei. Altfel, până spre Crăciun, euro va fi la 4,6-4,7 lei, cu o ușoară atenuare în zilele sărbătorilor”, a spus Claudiu Cazacu, șeful Departamentului de analiză financiară din cadrul companiei XTB Trading.

Analistul precizează că aceste estimări se referă doar la influențele interne, întucât „jucătorii externi încă ne mai acordă încredere”, dar dacă s-ar deteriora și această încredere „am putea vedea euro la peste 4,8 lei”.

Claudiu Cazacu respinge teza potrivit căreia ar exista un „atac asupra leului”, vehiculată recent în spațiul politic, dar nu exclude ca unii speculatori să profite de pe urma declarațiilor publice. „E o expresie încărcată, aceasta cu atacul, dar în domeniul valutar nu poți să faci speculații prea mari dacă nu te ajută fundamentele. E adevărat că, acum, tendința este spre depreciere din cauza deficitelor, dar speculațiile sunt mult atenuate de către marii jucători ai pieței”, a precizat analistul.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O profesoară va sta la închisoare 13 ani după ce s-a aflat ce i-a făcut...
Imagini şocante cu Carla’s Dreams: 'Spart de drogat la concert'. FOTO
FOTO. Cum arată blonda care l-a asaltat pe fiul celebrului milionar român
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
GALERIE FOTO Comoara din pădure: o femeie a descoperit într-un hambar abandonat 50 de mașini...
MEGA-BOMBĂ! Cristina Cioran e însărcinată cu Alex Dobrescu
Vlad Ciurea, despre cel mai sănătos îndulcitor. Este mult mai bun decât zahărul și mult...
Cine este principalul suspect în cazul morţii copilei de opt ani din Botoşani. Bărbatul a...
VIDEO Imagini dramatice cu prinderea suspectului care ar fi ucis-o pe fetița de 8 ani...
De ce alege o româncă din Germania să se întoarcă înapoi în țară: „Am ajuns...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Simptomele unui ambreiaj defect. Cum îți dai seama dacă ambreiajul trebuie aerisit?
Comisia Europeană: Cote d'Or, Milka, Oreo, Ritz, Toblerone s-au vândut la preţuri mai mari în...
A fost găsită o planetă ca Pământul ÎN OGLINDĂ! Ar exista VIAȚĂ AICI
Este obligatoriu în TOATĂ ROMÂNIA. Trebuie să plătiți la stat. Termenul final e 27 MAI
Șoc la Casa Regală. S-au separat
Cum sună live vocea Cleopatrei Stratan la vârsta de 21 de ani, cu piesa Ghiță....
VIDEO Cine a ucis-o pe Maria, fetița de 8 ani din Botoșani? Unchiul fetei, în...
Cum l-a cunoscut Maria Constantin pe Marcel Toader și cum avea acesta să o ajute...
Imagini rare cu Mădălina Ghenea din adolescență. Dovada supremă că a fost de-o frumusețe răpitoare...
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar...
O arahnidă care trăia în urmă cu 300 de milioane ani avea picioare cu spini
×